10 semne ale dependenței de joc

  1. Incapacitatea de a te opri din joc

La fel ca multi alţi jucători, la un moment dat, ai încercat să readuci comportamentul tău de joc sub control. Poate ai încercat doar o dată sau poate ai avut mai multe incercări. Ai descoperit insă că nu te poţi opri din joc atunci când ai vrea, chiar dacă asta ar fi în avantajul tău. Tocmai aceasta incapacitate de a te opri transformă placerea de a juca în nevoia de a juca, într-un cuvânt în dependenţă. 

  2. Joci pentru a te simți mai bine sau pentru ”a uita”

Jocul sau parierea te fac sa uiti de problemele tale? Te ajută să treci mai uşor peste conflicte sau greutăţi de zi cu zi? Dacă acest lucru nu ar fi asociat cu alte semne din această listă, nu ar fi o problemă. Însă, atunci cand linistea câstigată jucând crează datorii sau doar jucând te poţi simţi mai bine atunci ar putea fi vorba de o dependenţă de joc

  3. Relațiile cu partenerul sau familia sunt afectate

Dependenţa de jocuri tinde să îi afecteze şi pe cei din jur (familia, soţia sau chiar prietenii). Dacă ai pariat banii de concediu sau ai amanetat bijuterii pentru a juca la ruleta, mai devreme sau mai tarziu cineva o să afle. Adesea cei apropiaţi află foarte târziu de problemele cu jocul. Puşi în faţa faptului împlinit este de aşteptat ca ei să fie speriaţi, dezamăgiţi, furioşi. Unii poate au rupt deja relaţia cu tine. Încrederea celorlalţi va fi greu de recâştigat, dar dacă scapi de jocuri va fi cu siguranta un câstig atât pentru ei cât şi pentru tine

  4. Joci pentru a recupera pierderile

Ţi s-a întâmplat vreodată să pierzi o sumă de bani şi să te întorci mai târziu sau a doua zi cu alţi bani – poate chiar împrumutaţi – pentru a-i recupera pe cei pierduţi? De câte ori ai reuşit într-adevăr să recuperezi banii şi să ieşi cu ei din cazino?

  5. Trebuie să joci sume tot mai mari pentru a obține aceeași satisfacție

Cei mai mulți jucători încep cu sume mici (10, 20, 50 de lei). Dar după un timp, sumele mici nu mai aduc aceeași satisfacție. Sumele inițiale ajung sa crească adesea de zeci de ori. Parcă peste noapte ai ajuns sa joci bani pe care nu îi ai

  6. Minți pentru a ascunde amploarea implicării tale în jocurile de noroc

Familia, soția, cei apropiați află depre problema jocurilor de noroc abia când jucătorul este deja într-un stadiu avansat. Și asta pentru ca la fel ca în alte dependențe ai ascuns problema de ceilalți. Uneori din vinovăție, alteori din convingerea că în cele din urmă vei lua potul cel mare și vei recupera toate pierderile. Și uite cum, în cele din urmă ajungi să te minți și pe tine.

  7. Ai ajuns să depinzi de banii altora pentru a-ți acoperi pierderile sau datoriile         rezultate în urma jocului

Te-ai îngropat în datorii sau te împrumuți dintr-o parte pentru a plăti o datorie în altă parte?Te împrumuți pentru a juca?
Trăind cu iluzia câstigurilor jucătorul patologic de noroc aduna adesea frustrare, datorii, vinovăție și tensiune. Cu siguranță nu este acesta câstigul la care sperai

  8. Nu ai stare sau ești iritabil atunci când nu joci

Pentru mulți jocul înseamnă detașare. Este o oportunitate de a mai uita de problemele cotidiene. De aceea atunci când nu poți juca ești mai neliniștit, mai iritabil. Absența jocului o poți percepe ca pe o frustrare, simți că ceva lipsește.

  9. Ai furat (de acasă, de la firma la care lucrezi sau din altă parte) pentru a juca

Nevoia de a juca a devenit atât de mare încât ajungi să joci chiar și atunci când nu ai bani. Când poți te împrumuți, dar când nu, atunci amanetezi lucruri din casă sau chiar furi pentru a juca. Sigur că o faci în speranța că vei câștiga, vei returna banii și nimeni nu le va observa lipsa. Însă care sunt șansele ca acest lucru să se și întâmple

  10. Negarea problemei

Crezi că situația este sub control? Sau ți-e teama să recunoști că ai o problemă cu jocul? Să accepți că ai o problema poate fi foarte dificil. Dar orice tratament începe cu recunoașterea și acceptarea problemei. Primul pas pentru a scăpa de dependență este să recunoști ca atare. Vezi cate din semnele de mai sus ți se aplică și ție.